Nici nu știu dacă e mai ușor să scriem despre noi sau despre alții. În mod normal, probabil că e mai ușor să scrii despre alții, pentru că ești mai detașat, vezi lucrurile din exterior și ai o anumită liniște. Dar, când vine vorba despre EFdeN avem o doză mare de subiectivism. Pe scurt, despre ce e vorba: #casacusoare are un parcurs care a ținut…
Structura #casacusoare: cum a început ridicarea casei
Unul dintre cele mai pline de emoții momente la #casacusoare a fost, cu siguranță, cel în care am ridicat structura. Asta pentru că toate planurile, toate schițele, toate calculele și toată pregătirea de dinainte, căpătau acum un volum concret, în spațiu. Dar să începem cu începutul. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, sunt o serie de începuturi în toată această poveste. Cum am…
Cu ce poate fi de ajutor un diriginte de șantier?
Știam că va veni momentul să alegem un diriginte de șantier atunci când am început să strângem echipa pentru construcția Casei cu Soare. Eram conștienți că e o etapă ce trebuie bifată în mod responsabil, însă, într-un fel sau altul, alunecam pe lângă acest punct și nu-i dădeam de capăt. Asta pentru că, de exemplu, între toți cunoscuții care trecuseră printr-o experiență similară cu a…
Despre fundație: cum am făcut primii pași ai construcției
Orice construcție începe cu baza – o fundație bună. Elementul de la care pornesc cele bune, dacă e făcută bine, dar și cele rele, dacă nu respectă întocmai parametrii indicați în proiect. După o serie lungă de planificări, obținere de aprobări și bugetări, ne-am apucat, în sfârșit de construcția casei. Data oficială, ca să rămâna pentru posteritate: 17 iulie 2017; 17.07.17 – are așa, un…
Am sărbătorit International Passive House Open Days
International Passive House Open Days a avut loc anul acesta între 10 și 12 noiembrie. Este al 14-lea an de International Passive House Open Days și primul pentru #casacusoare. Așa cum am mai povestit, #casacusoare este șantier deschis. În primul rând ne-am bucurat că am avut parte de o vreme foarte frumoasă, care a permis, pe de-o parte, să avansăm cu lucrările și, pe de…
Despre asociere: de ce e bună când te apuci de construcție
De cele mai multe ori, drumul pe care îl parcurgi pentru construcția casei este unul solitar, nu de asociere. Singur faci research, singur îți construiești echipa, singur duci tratative pentru descoperirea furnizorilor potriviți – cine a trecut prin asta sau intenționează să o facă știe exact despre ce discutăm aici. Sfaturile, părerile sau verdictele primite de la unii și altii, cerute sau nu, pertinente sau…
#casacusoare va fi șantier deschis. Dar nu oricum.
De la bun început ne-am dorit să facem din #casacusoare un șantier deschis. Sunt o mulțime de motive pentru care vrem să facem asta. Iată-le pe cele mai importante dintre ele: 1. Pentru că și nouă ne-au deschis ușa cu drag și ne-au primit la ei acasă cei care s-au apucat de șantier înaintea noastră. Între ei vrem să îi menționăm pe George Buhnici și…
Grădină și seră – câte puțin despre planuri
Mai avem cale lungă până la grădină și seră. În scurt timp vor veni pereții și munca la #casacusoare se va relua din nou, cu mult elan. Obiectivul este să închidem casa până la finalul anului, după care să ne apucăm liniștiți de interioare. Așadar, vom munci în perioada care urmează la pereți, tâmplărie, termosistem, tablă, plus structura de aluminiu și policarbonatul de la seră. Așa…
Am vorbit la Imobiliarium despre case pasive
Nu-s fan de vorbit în public. Din varii motive, în ultima vreme chiar am fugit de asta ca de dracu’. Așa că atunci când Adriana a venit cu ideea unui panel despre case pasive la Imobiliarium, unde să venim și să vorbim eu și Costin, primul gând pe care l-am avut și pe care l-am verbalizat, de altfel, a fost “Ai luat-o razna!”. Al doilea…
Geocell: casa noastră stă pe un nor de spumă de sticlă expandată
Când structuristul îți spune că vei pune geocell în fundație, spui că da și abia apoi te întrebi ce este. Așa am ajuns noi să învățăm care e treaba cu spuma de sticlă expandată – cunoscută și drept geocell, deși până atunci nu auzisem despre ea. Componenta principală pentru geocell este sticla reciclată, măcinată până ajunge la consistența unei pulberi fine. Aceasta este amestecată cu o…