Am crescut la bunici și m-am bucurat de tot ce oferă o curte mare și îngrijită. Fac parte dintre fericiții care atunci când voiam salată de roșii vara, mergeam în grădină și adunam roșii pe care bunica le punea în salată și o mâncam alături de o pâine caldă, abia scoasă din cuptor.
Ce țin bine minte este că bunicii nu aveau gazon. Aveau lucernă pe care bunicul o cosea și hrănea cu ea oile, doar două la număr, capra – tot timpul am avut o capră și iezi an de an – și găinile. Pe restul o usca să o folosească iarna. Aveau o parcelă de vie pe care primăvara bunicul o tundea, ca toamna să avem struguri pe care să-i tescuim – nu spuneam niciodată așa, pentru că, de fapt îi “călcam” în jgheabul de la fântâna din curte și era o bucurie să mă colorez mov pe picioare. Grădina avea locul ei. Legumele erau puse pe șanțuri, prin care se făcea udarea lor. Am și uitat acest procedeu, până nu l-am văzut de curând la cineva. Aleile erau pline cu flori, plante aromate, care sigur aveau rolul lor bine definit în toată organizarea curții.
Când am decis să ne facem casă, am vrut ca ceea ce plantăm în curte să și producă. Fie că vorbim de pomi fructiferi, de flori, plante sau legume. Nu aveam gata nici planurile casei când am primit de la peisagiști planul grădinii. Lor le-au plăcut ideile noastre și noi am fost încântați de propunerile lor pentru curte. Vom mai vorbi despre aceste planuri, cand ne apropiem cu șantierul de amenajarea peisagistică.
Dincolo de o grădină îngrijită și care să producă, ne-am dorit o seră. Da, o seră pe un teren micuț în Otopeni. O seră nu foarte mare, dar suficientă cât să putem să o folosim eficient și în perioada rece. La început, când planurile puneau casa pe două niveluri, sera își găsea locul pe lângă casă, mai precis lipită de ea. Forma o zonă-tampon, care vara ținea soarele la distanță, iar iarna aducea soarele în casă și împiedica frigul să ajungă în ea. Dimensiunile serei erau atât de mici, de aveam impresia că este un set din acela de grădină zen de birou, cu lopățică și nisip. În momentul în care am ales o casă doar pe parter, sera era în “pericol”, așa că a devenit tot mai clar că ea va fi construită… pe casă. Acolo aveam o suprafață extrem de generoasă care rămăsese neexploatată.
Sera este proiectată deasupra zonei de locuit și va constitui o zonă verde, de relaxare, de petrecere a timpului cu prietenii, de gătit și de cultivat tot ceea ce se poate atât în timpul rece, dar nu numai. Are intrare separată față de restul casei, un scripete (!?) – cu asta ne-au dat pe spate – pentru urcat și coborât diverse lucruri, să nu ne chinuim cu ele pe scări. Înăuntru vom avea jardiniere pe roți, în care vom putea planta ce ne dorim și pe care le putem muta în funcție de nevoi.
Suntem conștienți că nu va fi ușor să avem grijă și de curte și de seră, astfel încât să fie așa cum ni le dorim. Asta pentru că, în primul rând n-am mai făcut asta până acum și nici nu ne pricepem prea bine, însă învățăm. Prietenii sunt și ei sceptici, dar noi vrem să arătăm că se poate. Dacă acest trend al grădinilor urbane a ajuns și în România, noi vrem să fim printre cei care experimentează și reușesc.
Ceea ce încercăm este să proiectăm o casă care să fie cuibul nostru, locul în care să ne simțim bine, dar să ne și hrănească. Dacă am ales să avem o casă pasivă, atunci putem să ne gândim și să o folosim ca pe o sursă de hrană, produsă de noi.