Curentul Hygge reprezintă o sursă de inspirație majoră pentru casa noastră. Practic, după ce arhitectul nostru a botezat proiectul casa cu soare, noi am insistat să îi spunem Hygge House. Până la urmă, primul nume s-a lipit și așa a rămas. Însă o parte din ideile înglobate în hygge vor fi preluate în casa noastră.
Ce e hygge?
M-am tot gândit care e cuvântul potrivit pentru hygge în limba română și încă nu mi-a dat. Am încercat cu google translate și am râs: comoditate. Înțeleg unde bate, dar n-are nicio treabă.
De fapt, hygge are legătură cu o stare de spirit – de liniște, de bine, de bună dispoziție, de sentiment de siguranță, de confort, de safe zone, de căldură fix atât cât trebuie ca să fie bine, la o lumină caldă, pe o muzică faină în surdină și cu o mâncare bună pe foc. Plus câțiva prieteni buni cu care să stai la povești.
E despre aici și acum, fără ambiții oarbe, fără show-off, fără competiție. E despre familiaritate, simplitate și împăcare cu sine.
Costin are o denumire funky pentru momentul de relaxare totală și completă – îi spune “lăpoșeală”. Nici hygge nu sună grozav, dar măcar e mai scurt și nu are atâtea “ă”-uri. M-a întrebat care-i echivalentul meu în limba română pentru cuvântul ăsta. I-am zis că nu știu, prefer hygge.
La sfârșitul anului 2016 mi-a făcut cadou cartea The Little Book Of Hygge, de Meik Wiking. Meik e un tip cu una dintre cele mai interesante meserii din lume (chit că e statistician, a găsit o nișă de research care mi se pare fantastică). Este CEO al Happiness Research Institute din Copenhaga. Ce poate fi mai fain decât să încerci, zi de zi, să înțelegi ce-i face pe oameni fericiți?
Hygge a fost unul dintre cuvintele anului 2016, potrivit Oxford Dictionaries (anual se face un top 10). Cuvântul anului 2016, pentru cei pasionați de trivia a fost post-truth.
HYGGE = A quality of cosiness and comfortable conviviality that engenders a feeling of contentment or well-being (regarded as a defining characteristic of Danish culture).
Danezii sunt maniaci cu asta, deși cuvântul își are originile, se pare, prin Norvegia. Am urmărit prea puțin cultura lor până acum și, cel mai probabil, de asta au trecut atâția ani până să descopăr hygge.
Hygge manifesto
E un decalog pe care, în mod instinctiv, am căutat întotdeauna să îl implementez acasă (indiferent ce a însemnat asta până acum). M-am bucurat când le-am văzut adunate pe toate sub formă de listă în cartea lui Mike. Dar mai ales m-a bucurat că am spus, intuitiv și automat, DA la toate. Cam așa vreau să fie și în casa cu soare.
- atmosferă – mi-a plăcut să-mi aranjez cuibul; încă de mică îmi aduc aminte că aveam două faze – de dezastru planetar sau de ordine și echilibru; faza de dezastru o dăm la o parte (se întâmplă din ce în ce mai rar), iar la cea cu toate lucrurile aranjate, îmi aduc aminte că eram atentă la cele mai mici detalii – de la lumina din cameră, la muzica din fundal, la uleiurile esențiale cu care făceam mix-uri speciale.
- prezență – ăsta e un capitol la care încă mai avem ceva de lucrat, însă în esență el presupune detașarea de lucrurile care ne mențin focusul în altă parte pe perioada zilei. Vezi telefonul mobil, cu feed-urile de pe Facebook, cu WhatsApp-urile sau mesajele și mailurile din care ne scoatem extrem de greu. Și uităm să mai fim prezenți în propria noastră casă.
- plăcere – gătim. Mai ales în weekend ne cam place să gătim în cantități foarte mari. Asta e o treabă extrem de hygge. De asta am vrut și grădină și seră la casa noastră. Și beci pentru murături (am insistat mult pe tema asta, o să ne coste ceva dar sper să o scoatem la capăt cu bine).
- egalitate – ăsta e locul în care fiecare își are momentul său solo, dar și cel în care facem o grămadă de lucruri împreună. Pentru noi.
- gratitudine – avem multe lucruri pentru care să fim recunoscători. Ne spunem de multe ori unul altuia “let’s count our blessings”, chiar dacă n-am mai dat pe la biserică de multă vreme. că nu despre credință e vorba neapărat. Ci despre acceptare, cu bune și cu rele. În plus, ce am învățat mai bun până acum, punem în casa asta. N-are cum să iasă altfel decât bine și foarte bine.
- armonie – fiecare e cum e și e ok să fie așa; greu de ajuns la atâta maturitate emoțională (nu suntem încă acolo, dar ne străduim). Cel mai important aspect aici însă este acceptarea, lipsa competitivității gratuite și a ambiției exacerbate. E despre înțelegere și bună înțelegere între noi și cu ceilalti.
- confort – starea de bine induce relaxare și detașare; ceea ce ne înconjoară nu trebuie să fie scump, de marcă, la modă. Trebuie să fie practic, util, comod, durabil.
- pace – o casă hygge este locul unde disputele în contradictoriu doar de dragul contrazicerii sunt poftite, politicos, afară. Da, putem argumenta pro și contra, dar e de evitat momentul în care spiritele se încing într-un clenci filosofic fără nicio aplicabilitate practică.
- împreună – e loc pentru povești, pentru amintiri, pentru planuri de viitor, pentru albumul de fotografii pe care nu l-am pus la punct până acum, pentru revizionat filmările din excursiile pe care le-am făcut (nu ne-am mai uitat apoi deloc la ce am filmat); pentru itinerarii de călătorii viitoare; pentru festivaluri și concerte la care vrem să mergem, pentru piese de teatru și spectacole de la care am cam lipsit în ultima vreme;
- adăpost – pentru mine casa este locul de refugiu, de destindere, de #faccevreau, #faccesimt; aici e cuibul nostru;
Ce e cool este că hygge nu se referă numai la cum e acasă, sau cum e o casă. Hygge este despre mâncare și băutură, despre hainele pe care le porți, despre mașina pe care o conduci și ambianța din ea, despre atmosfera de la birou, despre oraș și locurile hygge din el, despre anotimpuri și sărbători.
Hygge se manifestă în toate cele 5 simțuri – gust, auz, miros, văz, simț. Dar mai are o componentă – aceea a securității, e atunci când te simți protejat și în siguranță.
Voi lua pe rând toate aspectele de mai sus și voi arăta cum le-am încorporat, rând pe rând, în casa cu soare. E un proiect long term, slow cooking, deci aveți răbdare.
Hygge – recomandări de lectură
Dacă subiectul te pasionează sau ți-am captat atenția, am pentru tine o serie de recomandări:
Cărți:
- The Little Book of Hygge: The Danish Way to Live Well – Meik Wiking
- Hygge: The Danish Art of Happiness – Marie Tourell Soderberg
- The Book of Hygge: The Danish Art Of Contentment, Comfort and Connection – Louisa Thomsen Brits
[amazon_link asins=’0062658808,0718185331,B06ZYMNZDK’ template=’ProductCarousel’ store=’casacusoare-20′ marketplace=’US’ link_id=”]
Bloguri:
Articole:
- The Year Of Hygge, The Danish Obsession With Getting Cozy – The New Yorker
- Hygge: A Heart-Warming Lesson From Denmark – BBC
- Move Over, Marie Kondo: Make Room For The Hygge Hords – The New York Times
- What Is Hygge? Everything You Need To Know About The Danish Lifestyle Trend – Country Living