De cele mai multe ori, drumul pe care îl parcurgi pentru construcția casei este unul solitar, nu de asociere. Singur faci research, singur îți construiești echipa, singur duci tratative pentru descoperirea furnizorilor potriviți – cine a trecut prin asta sau intenționează să o facă știe exact despre ce discutăm aici. Sfaturile, părerile sau verdictele primite de la unii și altii, cerute sau nu, pertinente sau nu, fac obiectul unei alte discuții.

Ei bine, în cazul nostru nu a fost așa. N-am fost și nu suntem singuri, iar ăsta e un lucru bun.

Asociere – care-i povestea?

Așa cum am mai spus, în 2015 credeam despre noi că vor mai trece ani buni în care vom sta în apartamentul nostru renovat din Crângași. Poate când vom crește mari, ne vom face și o casă. Până atunci, e faină viața la bloc!

După ce am achiziționat terenul, am găsit în primul rând structuristul – pe Marius Soflete, de la Inginerie Creativă și arhitectul – pe Raluca Munteanu. Din discuțiile cu ei, am aflat că, foarte aproape de noi, o altă familie a achiziționat un teren și dorește să construiască tot o casă pasivă. Cei doi lucrau deja cu Marius și Raluca la planuri.

Așa că ne-a trecut prin minte un plan atipic: ce-ar fi să ne întâlnim cu ei, să vedem în ce măsură putem colabora și dacă putem găsi mijloace prin care să ne asociem, dacă tot avem gânduri similare.

Între timp, am mai descoperit încă o familie care trecea prin același proces ca noi, cu aceeași echipă, dar care avea terenul achizitionat puțin mai departe decât noi. The more, the merrier!

Zis și făcut – pe 8 noiembrie 2016 am avut prima întâlnire. Mihaela și Costin de la #casacusoare, Andreea și Viorel de la #casacucireș, George și Lorena de la #casabuhnici. Toți case pasive, toți case inteligente (într-o măsură mai mică sau mai mare), toți interesați de eficientizare și optimizare în procesul construcției.

După o serie de discuții care au durat câteva ore, am stabilit că vom încerca să tragem cu toții în aceeași direcție pentru că se profila că, deși avem stiluri diferite, materialele și tehnologia care urmau să fie implementate în fiecare casa în parte erau similare. Prin urmare, ideea asocierii s-a conturat cât se poate de normal și de natural.

În urma întâlnirii din acea seara, s-a născut C.A.P.-ul de case. Dincolo de un grup secret pe Facebook, este o mișcare de ajutor reciproc a unor oameni care nu se cunoșteau unii pe ceilalți și care trec simultan prin aceeași experiență.

Probabil pasul următor și firesc este să transformăm grupul, dintr-unul secret în unul public și să invităm toți oamenii care trec printr-un proces de construcție sau renovare să facă schimb de idei și informații. Pe cât ne stă în putere, vom încuraja astfel de comportamente, mai ales pentru că suntem dovada în viu că ele funcționeaza 🙂

Asociere – avantaje:

1. comenzi mai mari, furnizori mai fericiți;
2. comenzi mai mari, șanse de discount mai bun;
3. eficientizarea transportului, acolo unde este cazul – deci cost saving pentru beneficiar;
4. o singură linie de comunicare beneficiar-furnizor, deci mai puțină bătaie de cap cu răspunsul de două ori la aceeași întrebare lămuritoare;
5. share of know how – fiecare a făcut research separat, iar la întâlniri sau pe mailuri / grup de Facebook sau WhatsApp discutam ce idei și soluții a găsit fiecare și apoi luam decizia optimă;

O să vreți, mai mult ca sigur, să știti dacă și care sunt punctele sensibile ale unui astfel de demers. N-o vom da după gard, ele există. Dar au de-a face mai mult cu partea soft – cea legată de oameni, temperamente, emoții, feluri diferite de a aborda același subiect.

Asociere – puncte nevralgice:

1. divergențe de stil – nu suntem toți la fel și ăsta e un lucru bun, până la urmă. Dacă am fi cu toții identici, lumea asta ar fi extrem de plictisitoare. Prin urmare e nevoie de un acordaj fin în comunicare și de o doză mare de răbdare și toleranta din partea tuturor. Însă, până la urmă, vă garantăm, se poate.
2. timing – dacă nu ne sincronizăm perfect, nu merge treaba. Așadar, dacă unul se grăbește și celălalt nu, n-o să iasă. La fel, dacă amândoi vă grăbiți la fel de tare, și aici s-ar putea să vă împiedicați. E ca într-un dans în care coregrafia trebuie să fie impecabilă. Altfel, vă veți călca pe bombeu și doare.
3. încredere – nimeni nu vrea să îl facă pe celălat. Dacă nu este o colaborare de tip win-win-win (beneficiar -echipă proiectare – furnizori), n-are sorți de izbândă. Așadar, dacă se pleacă la drum cu gândul “îl fac pe fraier” – treaba asta nu va funcționa, mai bine vă opriți la primul semn.

Asociere – cum am procedat noi:

Dupa întâlnirea de anul trecut, fiecare a trecut la treabă – parțial pe cont propriu și parțial în asociere. George și Lorena, de exemplu, au avut un start mai rapid (asta pentru că erau deja în întârziere cu proiectul) însă ne-au fost alături oriunde am avut nevoie. În plus au avut, în multe privințe, rol de deschizători de drumuri pentru noi.

#casacusoare și #casacucireș au ținut aproape la nivel de timing și au funcționat în tandem. Drept urmare și construcția are loc, în acest moment, în cascadă – întâi la ei, apoi la noi, întâi la noi, apoi la ei, după caz și prioritizări pe care le setăm de comun acord.

Experiența asta ne-a făcut să înțelegem că o colaborare este posibilă chiar și atunci când șantierele sunt – geografic vorbind, la câțiva kilometri distanță sau, temporal vorbind, la câteva luni distanță unele de altele. Și aceeași experiență ne face să recomandăm mai departe astfel de “apucături” – pentru că le-am simțit pe pielea noastră avantajele. Acesta este și unul dintre motivele pentru care #casacusoare este șantier deschis.

No one of us is as smart as all of us. Ken Blanchard

[amazon_link asins=’0137011709,0062309447,0781445434′ template=’ProductCarousel’ store=’casacusoare-20′ marketplace=’US’ link_id=”]