Unul dintre cele mai pline de emoții momente la #casacusoare a fost, cu siguranță, cel în care am ridicat structura. Asta pentru că toate planurile, toate schițele, toate calculele și toată pregătirea de dinainte, căpătau acum un volum concret, în spațiu.

Dar să începem cu începutul. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, sunt o serie de începuturi în toată această poveste.

Cum am găsit echipa care să lucreze partea de structură

Pe șleau, prin noroc pur. Ideea e simplă – în România, până la momentul căutării noastre, erau ridicate mai puține case pe structură de CLT decât degetele de la ambele mâini. Așa că, din punctul nostru de vedere, experiența echipelor românești în lucrul cu materialul ăsta nu era prea grozavă. Mai precis, cam lipsea cu desăvârșire și, cu tot respectul pentru ei, nu ne permiteam financiar să fie pielea noastră în joc pentru experimente. Nu la capitolul acesta, cel puțin.

Descoperisem pe șantier la George Buhnici un om care părea să aibă experiență în lucrul cu CLT-ul, însă, ce să vezi, deși român, părăsise țara cu destul de multă vreme în urmă. Numele lui este Constantin Tistea – iar echipa sa este specializată în lucrul cu CLT-ul, cu șantiere în toată lumea – din Italia – țara în care s-a stabilit – și până în Singapore. Dar oare ne va băga în seamă? Suntem două șantiere microscopice, în Otopeni, București, România. Ne vom permite să lucrăm cu el? Sigur tarifele din Italia sunt mult mai mari decât cele practicate în România. 

Sincer, eu și Costin ne-am scos singuri din joc și am “estimat” că nici măcar nu ne putem atinge. Vecina Andreea în schimb, a zis că ea pune o întrebare, măcar să știm orientativ ce și cum. Dacă nu încerci, n-ai cum să afli dacă se poate sau nu. Zis și făcut. Și, supriză maximă!

Costyedil Wood Engineering

Costi e un tip extrem de deschis și de cald, care ne-a povestit că, deși lucrează cu acest material de mai bine de 15 ani, nu a avut, până acum, nicio lucrare în România și că ar veni cu drag. Am discutat despre volumul de muncă, timpul estimat, costuri și nevoi specifice și am bătut foarte repede palma.

Ne-a plăcut foarte mult munca echipei lui la Casa21, într-un tărâm cu un peisaj fabulos, în mijlocul Toscanei, în regiunea Sienna. Ce e minunat la acest proiect este că e unul de restaurare a unei clădiri din 1730 și de transformare din paragină într-o casă modernă, eficientă energetic. Structura casei este din CLT, însă exteriorul nu lasă ochiul să ghicească acest lucru. Dacă nu am fi văzut filmul de prezentare sau n-am fi aflat povestea casei, am fi jurat că e din cărămidă sau piatră.

Cum planurile de acasă nu se potrivesc (întotdeauna) cu cele din șantier

În august, fundația #casacusoare era gata. Iar promisiunile erau că CLT-ul va ajunge în șantier nu mai târziu de 15 septembrie. Așadar, lucrurile se mișcau cu rapiditate. Cel puțin așa credeam noi.

Realitatea însă era puțin diferită: compania de la care am achizitionat CLT-ul ne-a anunțat că una dintre fabricile de producție intră într-o pauză totală de recalibrare, rearanjare, re-nicinumaicontează-ce. Era clar, însă, că nu vom avea cum să avem lemnul în șantier la data pe care o calculam noi și pe care, de altfel, ne bazam. Din păcate, el urma să vină mult, mult mai târziu față de planificarea inițială.

Ce am încercat să facem?

Varianta A – să căutăm alți distribuitori pentru CLT. Complicat, pentru că rezervările se fac cu mult timp înainte și deci, am fi avut lemnul în șantier chiar mai târziu față de ce ar fi putut să livreze cei de la care l-am achiziționat.

Varianta B – să refacem tot proiectul casei pe structură tip timberframe. Asta ar fi însemnat dublarea muncii pentru echipa de proiectare – pentru că, până în acel punct, toate planurile (care erau și gata, și parafate și aprobate) erau făcute pe structura CLT. Ar mai fi însemnat apariția unor grinzi în zona de living, pentru că o structură de acest tip nu ar fi putut susține deschiderea mare de acolo. Plus că pierdeam din spațiu, pereții fiind ceva mai groși în această variantă. Și ar mai fi trebuit să găsim furnizori care să ne poată lucra proiectul. În plus, ar fi însemnat să o luăm de la capăt cu bugetarea. Ori noi chiar iubim varianta CLT. Am scris aici, pe larg, de ce.

Concluzia

Pentru că nici A și nici B nu dădeau cu plus față de situația actuală, am decis să facem ce e mai greu pentru oricine se apucă de un șantier – să așteptăm. Asta dupa ce am discutat cu echipa lui Constantin Tistea și am stabilit împreună că e OK venirea echipei la o dată ulterioară.

Data ulterioară era sfârșit de octombrie, început de noiembrie (acum poate e și mai clar de ce am intrat într-o panică atât de mare). Celelalte gânduri negre pe care le-am avut erau legate de vreme și de pașii următori. După ridicarea structurii, urma etapa punerii în opera a izolației exterioare din vată minerală. Specificațiile pentru montaj stipulau că aveam nevoie de temperaturi nu mai joase de 5 grade Celsius. Despre ploaie nici nu putea fi vorba – nu e binevenită în niciun șantier din lumea asta. Cu atât mai puțin într-unul în care se lucrează cu lemn.

O surpriză plăcută

Dacă tot eram în modul de așteptare, colegii de la Inginerie Creativa ne-au făcut o supriză atât plăcută, cât și utilă. Marius Șoflete m-a sunat și mi-a cerut o adresa de livrare pentru un colet. În colet se afla unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit până acum – atât eu, cât și Costin.

Toată structura casei noastre, în bucățele mici, printate la imprimantă 3D, plus materie primă pentru instalare – manualul de instalare, evidențiat metodic, pe etape, de Sandra; lipici; conectori; placa pe care era deja trasată și așezată frumos talpa casei (despre ea, în episodul următor).

Primisem pe mail și gif-ul cu etapele de construcție, ca să ne facem o idee mai clară despre maniera în care urmează să fie ridicată casa. Însă una e să te uiți la o succesiune de fotografii, și alta e să te apuci să ridici tu versiunea în miniatură a propriei case.

Ce a ieșit din mâinile noastre, vedeți întins în iarbă. Am respectat cu strictețe planurile și a ieșit exact așa cum trebuie – toate piesele s-au potrivit între ele, ferestrele au apărut la locurile lor, nu aveam pereți în plus, nici în minus, nu lipseau și nu prisoseau uși. Proba 1 ne spunea că totul este bine.

Ce a ieșit din mâinile echipelor cu care am lucrat ați putut vedea, în evoluție, pe pagina noastră de Facebook și urmează, în mai mare detaliu și cu poveștile pe larg, în blogul aici de față.

Acest articol este dedicat Mariei Alexandra, care ne-a descoperit blogul în această vară, l-a citit pe tot și apoi ne-a tras de mânecă să continuăm să scriem, că am lăsat povestea în aer. Așadar, mulțumim pentru șut, iată, în sfârșit, ne-am urnit 🙂